Toate articolele după

Magdalena

Primarul general, Ion Ceban, a participat la lansarea Forumului municipal al cadrelor didactice, în format online

De Evenimente

Primarul general, Ion Ceban, a participat, miercuri, la lansarea Forumului municipal al cadrelor didactice, în format online, cu genericul „Educația astăzi: între viziune și acțiune”. Evenimentul organizat de către Direcția generală educație, tineret și sport a municipiului Chișinău va avea loc în perioada 19-21 august și este adresat profesorilor, învățătorilor, educatorilor, cadrelor de conducere din cadrul instituțiilor de învățământ general, părinților, elevilor, liderilor sindicali și APL-urilor din municipiul Chișinău.

Ion Ceban a menționat că, în contextul pandemiei de Covid-19, este pentru prima dată când conferința cadrelor didactice se desfășoară în regim on-line. Astfel,  municipalitatea a depus toate eforturile pentru a crea condiții egale de participare la eveniment tuturor persoanele implicate în procesul educațional.

„Anul de studii 2019-2020 a schimbat radical conceperea sistemului educaţional. Dacă în prima jumătate a anului vorbeam despre progrese tehnologice, a doua jumătate a anului de studii 2019-2020 a zguduit din temelie sistemul educaţional, făcând să vorbim despre învăţământul de până şi după pandemie. În pofida tuturor intemperiilor şi situaţiilor foarte dificile din acest an, am reuşit să lansăm şi să atragem proiecte pentru modernizarea şi racordarea procesului educaţional la cerinţele actuale. În acest sens, pe această cale, ţin să aduc mulţumiri cadrelor didactice, managerilor, angajaţilor din învăţământ pentru implicare şi pentru că au dat dovadă”, a declarat Ion Ceban.

Lucrările forumului vor fi organizate pe ateliere tematice (webinarii), unde vor fi prezentate exemple de bune practici, ce urmează a fi preluate și implementate în noul an de studii 2020-2021, precum: aspecte manageriale pentru organizarea anului școlar 2020-2021 în instituțiile de învățământ primar și secundar; metodologii de predare-învățare combinată în baza bibliotecii digitale „educație online”; managementul organizațional în procesul de redeschidere a instituțiilor de educație timpurie în perioada pandemică; munca la distanță: provocări și oportunități pentru resursele umane etc.

Evenimentul poate fi urmărit live pe pagina de Facebook a DGETS:  https://www.facebook.com/dgetschisinauhttps://bit.ly/3iNun9G și prin intermediul portalului „Privesc.eu”.

Reguli de prevenire COVID19 la locul de muncă

De Noutăți

Mai jos prezentăm regulile de preveni­re a coronavirusului la locul de muncă, care au fost elaborate de reprezentanții Organiza­ţiei Mondiale a Sănătății și conţin instrucţiuni concrete atât pentru salariați, cât şi pentru angajatorii acestora.

Astfel, regulile în cauză sunt:

  • Faceţi curat şi respectaţi regulile de igienă la locul de muncă.
  • Promovaţi spălatul regulat şi minuţios al mâinilor.
  • Promovaţi regulile de igienă re­spiratorie.
  • Consultaţi avertismentele na­ţionale de călătorie înainte de a merge în deplasare de serviciu.
  • Sfătuiţi-i pe cei care sunt bol­navi să rămână acasă.
  • Creaţi condiţii pentru spălatul regulat şi minuţios al mâinilor.
  • Amplasaţi dozatoarele cu solu­ţii dezinfectante în locuri vizibile şi asiguraţi accesul angajaţilor, al partenerilor, clienţilor spre locurile unde ar putea să-şi spele mâinile cu apă şi săpun.
  • Suprafeţele (băncile, mesele) şi obiectele (telefoanele mobile, tas­taturile) trebuie şterse regulat cu substanţe dezinfectante.

Informaţi angajaţii, partenerii şi clienţii despre faptul că, în ca­zul răspândirii coronavirusului în comunitatea dvs., persoanele cu febră şi tuse, fie şi una uşoară, tre­buie să rămână acasă.

Promovaţi regulile de igienă respiratorie. Asi­guraţi-vă că măştile chirurgicale şi/sau şerveţelele sunt disponibile la locurile de muncă pentru cei care vor avea rinoree sau tuse, precum şi coşurile de gunoi cu capac pen­tru produsele de igienă utilizate. Creaţi condiţii pentru spăla­tul regulat şi minuţios al mâinilor.

Specialiştii recomandă următoarele reguli de protecţie:

  • Spală-te des pe mâini cu o soluție pentru mâini pe bază de alcool sau cu săpun și apă.
  • Menține distanța socială – de cel puțin un metru între tine și alte persoane, mai ales de cele care tușesc, strănută și au febră.
  • Nu îți atinge gura, nasul și ochii cu mâna.
  • Asigurați-vă că dvs. împreună cu oamenii din jurul dvs. urmați o igienă respiratorie bună. Aceasta înseamnă să-ți acoperi gura și na­sul cu un șervețel sau să strănutați și să tușiți în pliul cotului. Apoi aruncați imediat șervețelul folosit.
  • Rămâi acasă dacă te simți rău. Dacă ai febră, tuse și dificultăți de respirație, solicită asistență medi­cală și sună în prealabil. Urmărește indicațiile autorităților locale de sănătate.
  • Fiți informați cu privire la ul­timele noutăți despre COVID-19. Urmați sfaturile și recomandările autorităților de sănătate cum să vă protejați și cum să-i protejați pe ceilalți de COVID-19.

   

Ședința de părinți în grupa nr. 1 (3-4 ani)

De Evenimente
17.08.2020, la 19.00 a fășurat șediința de părinți în grupa nr. 1 (3-4 ani), educatoarea Sorbală Elena cu genericul ședinței: Redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie după ridicarea stării de urgență în sănătatea publică. Ordinea de zi :
1. Discutarea Instrucțiunii privind redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie după ridicarea stării de urgență în sănătatea publică.
2. Analiza Planului de acțiuni al instituției privind respectarea cerințelor pe timp de pandemie în baza Instrucțiunii privind redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie după ridicarea stării de urgență în sănătate publică.
3. Modelele noi de comportamente a copiilor, părinților și educatorilor pe timp de pandemie pentru asigurarea securității și sănătății în incinta grădiniței dar și acasă.
4. Diverse.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova

De Evenimente

MSMPS precizează: Certificatele medicale (F-027) se solicită doar pentru copiii care se înmatriculează primar la grădiniță sau clasa întâi!

‼️Sunt necesare 2 tipuri de examene medicale:

1. Pentru admiterea (înmatricularea copiilor în instituțiile de învățământ, înmatricularea pentru frecventarea grădiniței, înmatricularea în clasa întâi sau în cazul când este schimbată școala), până la data de 20.08.2020. În cazuri argumentate, perioada de efectuare a examenului medical poate fi prelungită.

2. Pentru controlul profilactic periodic a copiilor sănătoși la vârste standarde, care se efectuează programat pe parcursul anului.

Detalii? https://bit.ly/2Q5u4uN

Încheiem a doua Săptămână în cadrul Academiei de Vară a cadrelor didactice cu genericul „Viitorul educației este Astăzi” cu Webinarul cu nr. 23 A „Deschidem Grădinițele în Siguranță!”

De Evenimente

Astăzi” cu Webinarul cu nr. 23 A „Deschidem Grădinițele în Siguranță!”
Evenimentul se va desfășura live, pe pagina de facebook a MECC, 16 august, la ⏰ ora 1️⃣5️⃣:0️⃣0️⃣.
Cu ajutorul acestui link veți putea participa:
? 

https://www.facebook.com/mecc.gov.md/sau pe pagina evenimentului,
? 
https://www.facebook.com/events/11965447

Reparație capitală a acoperișuli a blocului nr. 4

De Noutăți

Suntem enorm de bucuroși că avem oportunitatea susținerii DETS, șefului I. Musteață pentru efectuarea lucrărilor de Reparație capitală a acoperișuli a blocului nr. 4 care au fost începute la data de 01.08.2020. Sperăm că colaborarea și susținerea DETS va continua cu acțiuni vizibile pentru dezvoltarea și sarea de bine a copilașilor din IET nr. 180. Mulțumim mult.

Suntem mândri să anunțăm despre rezultatele muncii depuse de toate persoanele implicate în reparația și amenajarea IET nr. 180

De Noutăți

Ieri, la data de 29 iulie, această instituție a fost vizitată de Comisia de lucru pentru monitorizarea executării lucrărilor de reparație unde sau evidențiat reparația capitală a cabinetului medical și curente în grupe, coluoare, blocul alimentar, etc. Managerul IET nr. 180, D-na Diocher Vera, a prezentat instituția pe care o conduce în toată splendoarea sa, cu frumoasele schimbări demonstrând că grădinița este pregătită de a-și primi copilașii. Evident, a adus mulțămiri șefului DETS,D nului Ion Musteață , pentru susținere și colaborare fructuoasă.